Profi Tari – Vlăduțiu
Pentru mine, cum bănuiesc că și pentru alți colegi, cel mai tare profesor din facultate a fost Mircea Vlăduțiu. Poate și pentru materiile sale pentru că nu am fost prea atras de partea de soft… Dar Vlădu cred că ar fi reușit să facă până și SO sau FIS interesant și plăcut. Îmi amintesc că am auzit povești despre examenele lui încă din liceu de la colegii mai mari care deja făceau ore cu el. Apoi am ajuns la curs și am început să cred că ar putea fi adevărate unele din povești:
Povestea 1. La un examen, văzând că un student nu știe și nu scrie nimic ar fi mers la el și ar fi întrebat câte becuri sunt în sală. În cazul în care răspundea corect lua 5. Studentul a numărat. De două ori să fie sigur. Iar apoi a răspuns. Vlădu ar fi scos un bec din buzunar zicând că a greșit numărătoarea deci a picat examenul.
La prezentarea următoare faza se întâmplă altui student iar acesta raspunde “X+1 cu cel de la dumneavoastră.” Și primește răspunsul: “Nu îl am la mine. Ne vedem la următoarea.”
Altă prezentare, alt student, tot faza cu becurile: “X+1 cu cel de la dvs.” “Nu îl am la mine…” “Dar îl am eu!” “Felicitări, ai 5!”
Povestea 2. Un student vine la examen îmbrăcat în vânător. Cu tot cu pușca. Ia loc în primul rând și după ce e întrebat ce caută la examen îmbrăcat așa zice: “Am venit să împușc un 5!” iar răspunsul “L-ai împușcat. Poți să pleci!”
La o altă prezentare, alt student, același costum: “Am venit să împușc un 5!” iar răspunsul “Îmi pare rău, sezonul de vânătoare s-a terminat.”
Nu avea cum să nu îți placă Vlădu. Chiar dacă nu știai poveștile respective. La cursul meu festiv a venit un prieten de la Medicină din Cluj. Mi-a zis că nu prea a înțeles ce zicea profu’ dar i-a plăcut de el. Mă gândesc că deja e evident pe cine am propus pentru premiul de “Prof Tare” așa că vreau să îi urez baftă!
Voi ați avut profi tari? Dacă da, îi puteți înscrie în concurs dar vă rog să îmi și povestiți despre ei că sunt curios…
Oai…ai mare dreptate cu Vladu. Ii printre cei mai faini profi din Ac. Ii de`a dreptul TATA lor!!!!
Stimati colegi , Domnul Profesor Emeric Dr.Ing. MIRCEA VLADUTIU este o mare valoare a UNIVERSITATI POLITEHNICA din TIMISOARA , este o Enciclopedie,un foarte bun Profesor in toata cariera pe care o are .Referitor la disciplinele pe care le preda sunt foarte grele dar foarte interesante si de viitor . Este o adevarata valoare a Invatamintului Superior din Romania. Ar fi foarte corect sa fie apreciat atit de studenti cit si de cadrele didactice. SUCCES DOMNULUI PROF. VLADUTIU .
Am avut si eu ocazia sa-l cunosc anul acesta pe domnul Vladutiu. Este un profesor extraordinar, un profesor care stie sa te faca atent la materia lui si un profesor ce este un adevarat model demn de urmat pentru multi dintre noi.