Cursul a avut sesiuni din cadrul cursurilor de Pedagogie și Animație de la cercetași adaptate participanților. Adaptarea s-a dovedit mai dificilă decât am prevăzut inițial pentru că modul de lucru al celor două organizații s-a dovedid a fi total diferit. Și anume la cercetași se trece prin curs și la final am asimilat informațiile necesare iar la AIESEC se obișnuiește să se explice la începutul sesiunilor ce se va discuta în sesiunea respectivă. O altă diferență ar fi separarea sesiunilor. Și anume, la AIESEC deobicei sesiunile sunt total diferite iar la cercetași au multe legături între ele.
Dar, revenind la curs, trebuie menționat că am reținut o idee pe care o voi implementa pe viitor: parcarea pentru idei. Adică un flipchart pe care se pun toate ideile/întrebările/sugestiile care nu pot fi discutate când apar și la care ar trebui revenit.
Feedback-ul primit după curs a fost bun și încurajator. Participanții s-au distrat și sunt sigur că se vor descurca de minune în prima lor activitate cu tinerii de 11-14 ani. Personal, vreau să le mulțumesc pentru 4 zile superbe și pline de energie. Sper să ne revedem cât de curând. Până atunci, vă doresc spor și distracție la Stepping Stones și aștept vești de cum decurge evenimentul!!!
Tags: 2011, AIESEC, animatie, Bucuresti, Cercetasi, copii, curs, educatie non-formala, formare, game, joc, jocuri, ONCR, ong, pedagogie, Romania, scouting, Scouts, tineret, tineri, Training








new B. P. blog post: AIESEC TTT – Între 19 și 23 ianuarie am avut plăcerea de a "performa" împreună cu Cristian Mold… http://ow.ly/1b0CzT
[...] a început cu un TTT pentru AIESEC București. Provocarea a fost adaptarea unui curs de la cercetași pentru AIESEC și adaptarea metodelor [...]