PSD-ul nu mai știe pe cine să dea vina pentru rezultatele dezastruoase!

Puși în fața unor rezultate dezastruoase produse de implementarea slabă a unui program de guvernare plin de minciuni membrii PSD au început să caute vinovați pe care să arunce responsabilitatea. Cel mai recent vinovat identificat pare a fi Klaus Iohannis pe care îl acuză de manipularea cifrelor. Ei bine, în aritmetică nu există ‚‚rezultate paralele’’!

Câteva cifre atât de inventate încât le poate găsi oricine la o simplă căutare pe internet: România a avut cea mai mare inflație anuală din UE în 2017 – de 3,8%, ROBOR a ajuns 2,68% – cel mai mare nivel din octombrie 2014, cursul valutar de 4,6496 în Mai 2018 față de 4,5981 în Noiembrie 2017, împrumuturile externe forțează guvernul să urce limita datoriei externe la 27 miliarde euro, mărirea salariilor s-a dovedit o scădere a venitului prin creșterea inflației și a dobânzilor și prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Productivitatea României în câmpul muncii este de 62% din media europeană depășind doar Bulgaria, 2.300 de societăți au intrat în insolvență și 9.793 de firme au fost dizolvate anul trecut. În 2017, exporturile au însumat 62,64 miliarde euro (avans de 9,1% față de anul anterior), iar importurile 75,6 miliarde euro (o creștere de 12,3%).

Bilanțul de final de an al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere: 0 km de autostrăzi, 0 km de variante de ocolire, 0 km de drum național finalizați în 2017. Din contră, PSD a reușit performanța să închidă 22 de km de autostradă deja inaugurați.

Să te prefaci că totul este roz și că nu sunt probleme, nu este deloc constructiv. Având în vedere modul în care coaliția PSD-ALDE înțelege să lucreze cu opoziția, societatea civilă sau sindicaliști și experți, singurul mod în care aceștia pot trage semnalele de alarmă necesare este prin intermediul presei. Românii pleacă din țară constatând că oricâte semnale de alarmă se trag, guvernanții merg înainte fără să își pună semne de întrebare și fără să corecteze eventualele greșeli.

Într-adevăr, nu românii trebuie să plece din România, ci PSD-ALDE trebuie să plece de la guvernare și din parlament. Poate fac o vizită prin Brazilia și se stabilesc acolo permanent.

 
 

Author:

Inginer, blogger, trainer, dar înainte de toate un voluntar implicat în comunitatea sa, Bogdan Pater este un entuziast cercetaș dedicat trup și suflet ideii de a schimba lumea în care trăiește într-una mai bună. În ultimii șapte ani, Bogdan a fost implicat în campanii de comunicare online pentru evenimente, companii și ONG-uri.

There are no comments yet.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.