Cercetașii m-au legat de România și Europa

Am știu mereu că am un spirit liber, iar apoi am înțeles că este și liberal. De la părinții mei am primit șansa de a deveni cercetaș acum 13 ani, când m-au convins să merg la activitățile organizate de Centrul Local Oradea.

Nu înțelegeam atunci ce o să îmi ofere cercetășia, dar eșarfa aceea m-a transformat și m-a legat de România, de Europa și de mândria de a fi cercetaș.

După ce depui promisiunea de cercetaș, vezi cum pic cu pic viața din jurul tău devine mai bună, cauți motive să înțelegi de ce și apoi realizezi că tu ești motivul. Așa funcționează cercetășia!

BPscarffinal

Am învățat că pot face bine oriunde merg și în orice mă implic, indiferent de obstacole, timp, acțiuni sau resurse. Cred în forța schimbării adusă de către cercetășie, cred că putem lăsa lumea mai bună decât am găsit-o, cred că România și Europa au nevoie de cât mai mulți cercetași. Am ales implicarea în plan politic pentru că consider că România are nevoie de politicieni cu principii solide și valori pozitive. Iar în același timp, consider că așa pot face mișcarea cercetășească mai vizibilă și accesibilă cât mai multor copiii, cât mai multor tineri și cât mai multor familii.

Ca tânăr politician sunt mândru să pot susține echipa liberală, echipa EuroCampionilor, așa cum cercetășia m-a susținut pe mine, până la nivelul de lider, nivelul la care mi-a dat frumoasa oportunitate de a lucra cu copiii și tinerii români și europeni, pentru a le oferi educație pentru viață. Împreună, putem lăsa lumea mai bună decât am găsit-o!

Sunt Gata Oricând pentru România și Europa.

Author:

Inginer, blogger, trainer, dar înainte de toate un voluntar implicat în comunitatea sa, Bogdan Pater este un entuziast cercetaș dedicat trup și suflet ideii de a schimba lumea în care trăiește într-una mai bună. În ultimii șapte ani, Bogdan a fost implicat în campanii de comunicare online pentru evenimente, companii și ONG-uri.

4 Comments

  1. Mirela Pater on 19 May 2014

    Sunt mândră că ai devenit tânărul minunat de azi! Sunt sigură că şi cercetăşia a contribuit la asta. Continuă drumul frumos pe care ai pornit. Avem într-adevăr nevoie de cât mai mulţi tineri ca tine pentru a lăsa lumea mai bună.

    Reply
  2. radu on 19 May 2014

    Au trecut secole de cind astept un politician care sa inteleaga importanta educatiei si sint sigur ca tu te vei implica in acest domeniu. Sa fie intr-un ceas bun, BP! Cu drag, Radu–

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*