Sau nu?

Sfarsitul lumii a fost amanat. Acum cateva zile insa, lumea mea parea sa nu fi aflat si punea iar paie pe foc. Un foc care dupa eforturi seculare ce au durat aproape un an il credeam stins. Se pare ca nu era. Un simplu “Nu ai chef sa vii in Lord’s?” a reusit sa il reaprinda.

Iubirea este o decizie zicea candva un amic. Poate nici nu realiza cat adevar a scos din el. Iubirea cere un oarecare nivel de maturizare. O decizie lucida de a fi cu cineva(si doar acel cineva), de a fi alaturi de cineva(la bine si la rau) si de a nu insela respectiva persoana. O decizie care nu poate fi luata fara sa cunosti bine sau fara sa ai un respect pentru persoana respectiva.

Cea mai trista parte a “deciziei” este impresia ca totul se naruie in jurul tau daca descoperi ca a fost o decizie gresita, chiar si fara vreo eroare in rationamen. Si tocmai cand am ajuns in acest punct, au aparut ca din ceata cateva personaje care au facut totul sa dispara. Acele personaje care tot timpul apar la momentul potrivit sa te sustina. Prietenii, care reusesc sa iti transforme tristetea in fericire. Fiecare cu metodele lui(o excursie in Arieseni, o invitatie de vizita in Scotia, o iesire la seara de dans).

“The warmest thoughts
We ever send
Are those that go
From friend to friend.
The happiest wishes
We ever make
Are the wishes made
For friendship’s sake.
The loveliest memories
That we know were made
With good friends
Long ago.
The brightest tomorrows
Yet to be,
We’ll find in
Friendship’s company. “

Mersi pentru tot!