Events

Rotary Golf Charity Cup

Învață golf și susține educația!

Rotary Club Oradea 1113 va organiza în data de 18 martie 2017 la Kings Land Country Club prima ediție a competiției internaționale Rotary Golf Charity Cup, parte din circuitul Carpathian Golf Tour 2017, scopul caritabil al acestui eveniment fiind axat pe educație.

Sponsorizările strânse în cadrul Rotary Golf Charity Cup vor fi utilizate pentru achiziționarea de table magnetice (whiteboard) pentru cele 166 de clase speciale din județul Bihor, precum și pentru dotarea celor două clase ale „Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea”. Așadar, beneficiarii direcți ai acestui eveniment vor fi cei 1.335 de elevi cu nevoi speciale din județul Bihor pentru care calitatea actului educațional de care beneficiază va fi mult îmbunătățit datorită dotărilor achiziționate.

Competiția va avea loc la terenul de golf al Kings Land Country Club situat în comuna Ineu, județul Bihor, la 15 km de municipiul Oradea și 20 km de stațiunea Băile Felix. Marele premiu al competiției este reprezentat de 2 X Green Fee oferit în urma punctajului, la finala Carpathian Golf Tour 2017 din toamnă care va avea loc în Italia.

Participarea vizitatorilor la eveniment este gratuită.

Program:
08:00 – 08:45 – Încălzire în driving range
08:45 – 09:00 – Ședință tehnică
09:00 – Începerea competiției
11:00 – 14:00 Lecții gratuite de golf pentru copii GolfLab Academy
11:30 – 13:00 Prietenii Veseliei
14:00 – 15:00 Concurs pentru copii de Mini Foot Golf
17:00 – Premierea câștigătorilor.

Acest eveniment nu ar putea avea loc fară parteneriatul Inspectoratului Școlar Județean Bihor și fără sprijinul sponsorului principal SC Euriteh SRL și a celorlalți sponsori: VPK Packaging Salonta I MyDeck I Decitex Oradea I BMW Grup West Premium – Oradea I Croaziere.co I AutoPerform Chiptuning I Corporactive Consulting I ReWine Bar I Mobiversal I Gelateria Mozart Oradea I PrettycarMobil I KingsLand Country Club I GolfLab Academy I GolfRoom I Prietenii Veseliei I ROTARY ROMANIA 2241 District I ROTARY ORADEA.

JAZZ Like That All Christmas Songs

Luna decembrie este dedicată sărbătorilor de iarnă, iar multe dintre cântecele de Crăciun sunt adevărate hituri ascultate an de an. Marii artiști precum Frank Sinatra, Bing Crosby, Dean Martin sau Nat King Cole sunt interpreţii unora dintre cele mai populare cântece de Crăciun.

Dupa succesul de anul trecut, când Frank Sinatra a fost sărbătorit la Oradea, cu sala plină a Teatrului ”Regina Maria”, printr-un concert aniversar “Sinatra 100”, entertainer-ul Gabriel Farkas revine în “Mica Vienă” a României pentru a ne încanta din nou cu talentul său.
Cu vocea sa de invidiat, Gabriel și band-ul său din Ungaria ne vor introduce cu adevărat în spiritul sărbătorilor de iarnă print-un extraordinar concert al celor mai cunoscute cantece de Crăciun. Hitu-uri precum: Have Yourself A Merry Little Christmas, Santa Claus Is Coming To Town, Christmas Song (Chestnuts roasting on an open fire), Let It Snow, White Christmas, Hallelujah, Last Christmas, All I Want For Christmas is you, se vor auzi pe scena Teatrului “Regina Maria” din Oradea pe data de 13 decembrie 2016.

afis-jazz-2016

Cea de a II-a ediție marca JAZZ LIKE THAT “All Christmas Songs” este dedicat marilor artiști ai scenei muzicale internationale, care au lansat cântece de sărbători ce au devenit hituri și pe care le fredonăm alături de cei dragi, în fiecare an de Crăciun.

Street Food Festival Oradea cu Chef Foa

Street Food Festival vine la Oradea în Piața Unirii, pe perioada 6-9 Octombrie. Mâncarea stradală, un concept destul de nou în România, dar din ce în ce mai popular și iubit, îi va energiza timp de patru zile pe toți cei care se vor bucura de activitățile din programul propus în parteneriat cu Toamna Orădeană.

Chef Foa, unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din România pasionat de conceptul street-food, susține și de această dată Street Food Festival și le promite orădenilor o experiență gastronomică de neratat împreună cu echipa Flavours la standul Stradale. Combinațiile inedite de ingrediente, gusturi și culori pe care le curpind meniurile sale vor fi prezente și în Piața Unirii. Dintre preparatele pregătite pentru Street Food Festival Oradea, din lista lui Chef Foa nu vor lipsi nici cele de influență orientală, dar nici delicioasa Pastrami, a cărei rețetă implică un proces complex ce durează peste două săptămâni și garantează un rezultat de neuitat. Legume proaspete, sosuri originale, create special pentru fiecare preparat, fie că e vorba de Pastrami, Pulled Pork sau Short Ribs fragede, abia scoase de pe foc, completează perfect experiența celor care vor degusta propunerile lui Chef Foa.

street_food_festival_oradea_cheffoa

Din lista comorilor culinare pe care le puteți întâlni la Street Food Festival Oradea nu vor lipsi nici gulașul fierbinte, delicii mexicane aromate și colorate, dinnede aburinde, proaspăt scoase din cuptor, specialități asiatice cu gustul lor vibrant, porchetta crocantă, burgeri suculenți, fragezi și, cel mai important, proaspeți, delicii cu specific italian, grill-uri, sandwich-uri și deserturi dintre cele mai creative și savuroase. Un adevărat curcubeu culinar pregătit special pentru orădeni va da gust timp de patru zile sărbătorii din Piața Unirii. Toate alături de vinuri de soi și beri artizanale ce completează perfect orice meniu ales.

Despre Chef Foa
Chef Foa este una dintre cele mai cunoscute figuri din România din domeniul său. Gătește de la 16 ani și în prezent se ocupă de coordonarea bucătăriilor gestionate de către echipa Flavours (www.flavours.ro) în locațiile proprii: Stradale, Flavours Food Academy și Willbrook Platinum Business & Convention Center, Stradale Carnivale și Stradale Avenor și își pune amprenta pe mii de evenimente private sau corporate în fiecare an, alături de echipa sa.

Despre Toamna Orădeană
Programul complet pentru Toamna Orădeană 2016 în găsiți aici.

Toamna Orădeană 2016 și Gala Traficantului de Cultură Internațional V

Joi, 6 octombrie, începând cu ora 12, începe Toamna Orădeană 2016, cu preparate delicioase, activități pentru cei mari și cei mici, și concerte pentru toate gusturile.

Toamna Orădeană 2016

Programul festivalului include o serie de activități și momente muzicale inedite, iar publicul se va putea bucura de o experiență completă ce va include ritmuri de jazz, pop, evenimente culturale spectaculoase și multe surprize. Carla’s Dreams, Holograf, Direcția 5, Byron și Robin & The Backstabbers sunt doar câteva din numele prezente la evenimentul devenit deja tradiție, cărora li se vor alătura și alți reprezentanți cu renume, atât la nivel național cât și internațional.

to_program_web

Pe lângă programul artistic, organizatorii au pregătit orădenilor o surpriză delicioasă, astfel că, în cadrul acestei festivități va ajunge și cea mai gustoasă experiență culinară din România: Street FOOD Festival. Cei care iubesc culisele domeniului culinar sunt invitați să se bucure de o experiență gustoasă și, în același timp educativă la Street FOOD Festival în cadrul festivalului Toamna Orădeană, unde vor găsi cei mai buni și creativi vânzători de mâncare stradală, alături de marii producători de specialități culinare.

Programul complet pentru Street Food Festival Oradea îl găsiți aici.

În plus, tot în cadrul Toamnei Orădene se va desfășura și Gala Traficantului de Cultură Internațional V.

Gala Traficantului de Cultură Internațional V

Teatru, Muzică, Happening, Cinema, Arte Plastice, Cercetare artistică – între 7 și 9 octombrie facem trafic de cultură în Cetatea Oradea. GTCI a ajuns la a V-a ediție și reunește din nou expresii artistice variate, din zona experimentului şi experimentalului, al noilor formule şi răsturnări de convenţie. GTCI își propune să funcționeze ca un bazar cultural, să fie piaţa de schimb a noutăţilor spectaculare, locul unde artiștii independeți, underground, tinerele talente se întâlnesc cu consumatorii de cultură. Aici se pot vedea producţii aparţinând celor mai variate direcţii, festivalul urmărind realizarea unor evenimente culturale, acolo unde tinerii se întâlnesc, în vederea atragerii lor înspre cultură, artă şi tradiţie.

Programul complet de la Gala Traficantului de Cultură Internațional V îl puteți găsi aici.

Ariile naturale protejate şi impactul lor asupra principalelor sectoare economice

Miercuri, decease 07.10.2015, store se va desf??ura, mind începând cu ora 10,30, in sala de conferin?e a Hotelului Ramada din Oradea, workshop-ul „Ariile naturale protejate ?i impactul lor asupra principalelor sectoare economice”, care se deruleaz? în cadrul proiectului „Impactul ecosistemelor din ariile protejate aflate în custodia Consiliului Jude?ean Bihor ?i a Muzeului ??rii Cri?urilor asupra principalelor sectoare economice (EcoNatura)”.

11012881_1012492975429957_4182788203243619746_n

La eveniment sunt invita?i s? participe un num?r 30 de speciali?ti în domeniu, reprezentanti ai autorit??ilor locale, universit??i, institu?ii din domeniul protec?iei mediului ?i ONG-uri. Activitatea se va finaliza cu un raport privind impactul principalelor sectoare economice asupra ariilor protejate si a siturilor Natura2000 incluse în proiect, perspectivele de dezvoltare, dar ?i m?surile ce se impun pentru o cât mai bun? protec?ie ?i conservare a acestora.

Ne a?tept?m ca la finalul acestui workshop s? avem trei rapoarte de mare calitate care s? ne sprijine în realizarea unui studiu cât mai complex ?i relevant ce se va constitui într-un instrument de lucru important atât pentru autorit??i cât ?i pentru agen?ii economici, astfel încât dezvoltarea durabil? în aceste zone s? devin? efectiv?, împletind armonios conservarea ?i protejarea naturii cu dezvoltarea economic?.” Dr. Aurelia Florina Dumiter, manager de proiect.

INFORMA?II SUPLIMENTARE: Proiectul „Impactul ecosistemelor din ariile protejate aflate în custodia Consiliului Jude?ean Bihor ?i a Muzeului ??rii Cri?urilor asupra principalelor sectoare economice (EcoNatura)” este implementat în cadrul Programului RO02-Biodiversitate ?i servicii ale ecosistemelor, finan?at prin Mecanismul Financiar al Spa?iului Economic European (Granturi SEE) 2009-2014.

Contractul de finan?are a fost semnat în data 19.05.2015, între Ministerul Mediului, Apelor ?i P?durilor, în calitate de Operator de program ?i Consiliul Jude?ean Bihor în calitate de Promotor de Proiect. Valoarea total? a proiectului este de 375.981,87 euro/ 1.659.020,00 lei.

Consiliul Jude?ean Bihor este autoritatea administra?iei publice locale, constituit? la nivel jude?ean, pentru coordonarea activit??ii consiliilor comunale ?i or??ene?ti, în vederea realiz?rii serviciilor publice de interes jude?ean.

Pentru detalii contact: Consiliul Jude?ean Bihor: Oradea, Parcul Traian, nr. 5, tel: 0259410181, fax: 0259410182, www.cjbihor.ro.

Pentru informa?ii oficiale despre Granturile SEE accesa?i www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro.

???????? ??????????? ? ???????????????? ???? ?????? ????