Salvează o inimă! Poate chiar a ta.

Teatrul Regina Maria / Szigligeti din Oradea este un loc public cu un aflux permanent şi consistent de public. Şansele unei situaţii de urgenţă în rândul personalului şi/sau al spectatorilor sunt foarte mari.

Astfel, ei și-au propus să achiziţioneze şi să doteze instituţia cu un defibrilator mobil, modern, pentru a se putea interveni în timp util în caz de nevoie. Costul unui astfel de aparat este de aproximativ 2000 de Euro. După ce va fi achiziţionat, voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor vor pregăti, gratuit, personalul teatrului pentru a fi în măsură să acorde primul ajutor în caz de necesitate.

Bugetul va fi asigurat prin vânzarea biletelor la spectacolul SsssT! susţinut de actorul Şerban Borda. Spectacolul va avea loc în data de 17 martie 2017, de la ora 19.00, la Sala Florica Ungur din Oradea. Sala are o capacitate de 150 de locuri iar preţul unui bilet este de 60 de lei.

Un raport al Băncii Mondiale arată că România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media UE (43.8 la 100.000 de locuitori). Bolile cardiovasculare reprezintă astfel cauza numărul 1 de deces în ţara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct. Următoarea cauză de deces din top cinci este cancerul.

Author:

Inginer, blogger, trainer, dar înainte de toate un voluntar implicat în comunitatea sa, Bogdan Pater este un entuziast cercetaș dedicat trup și suflet ideii de a schimba lumea în care trăiește într-una mai bună. În ultimii șapte ani, Bogdan a fost implicat în campanii de comunicare online pentru evenimente, companii și ONG-uri.

One Comment

  1. Enache Alexandra on 21 March 2017

    Toti oamenii merita o sansa mai buna la viata. Este trist ca pe zi ce trece tot mai multa lume sufera de boli grave iar statul nu pare a fi interesat de nicio culoare. Si totusi…se investeste serios cu platile la CASS, asigurari de sanatate private..

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*