2015 December

Star Wars: The Force Awakens la Cortina Digiplex

„STAR WARS: THE FORCE AWAKENS” – cel mai recent film din franciza epică științifico-fantastică promite să aducă Forța și mai aproape de fanii adevărați. În regia lui J.J. Abrams, pelicula este o continuare a faimoasei saga creată de George Lucas, dar de data aceasta acțiunea se petrece la 30 de ani distanță de la episodul al șaselea al seriei, „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi”, lansat în 1983.

Filmul „Star Wars: Trezirea Forței” are premiera pe 18 decembrie 2015 la Cortina Cinema Digiplex, fiind proiectat în format 3D. Biletele s-au pus deja în vânzare.

OSC_Star-Wars_fb-post

În perioada 18 – 31 decembrie 2015, proiecția filmului poate fi vizionată la orele 12:00, 14:40, 17:20, 20:00 și 22:40.

„Star Wars” reprezintă o amplă saga despre spațiul cosmic, inițial conceput de George Lucas, și care cuprinde aventurile unor variate personaje fantastice într-o galaxie îndepărtată, acum mult, mult timp. Seria a debutat cu un prim film în 1977, urmat de alte două, la o distanță de trei ani fiecare, care au generat un adevărat fenomen internațional, dând naștere unei bogate culturi a fanilor.

În spiritul popularității trilogiei, la peste un deceniu distanță, a fost creată o continuare de trei episoade, a cărei acțiune se petrece înaintea primei serii. Încasările au fost pe măsura succesului: în 2008, la capătul a șase episoade, saga „Star Wars” adunase câștiguri de 4,3 miliarde de dolari, fiind a treia cea mai bine vândută serie cinematografică, după francizele „James Bond” și „Harry Potter”.

Episodul al șaptelea al francizei „Războiul Stelelor: Trezirea Forței” este regizat de J.J. Abrams și îi are în distribuție pe Harrison Ford, Daisy Ridley, Carrie Fisher, Mark Hamill, Adam Driver, Peter Mayhew, Gwendoline Christie, Oscar Isaac și Simon Pegg.

Pentru rezervări on-line, accesați link-ul: http://oradeashoppingcity.ro/ro/program
REZERVĂRI la telefon: 0755 33 22 11, 0359 17 30 44, 0359 17 30 33, 0359 17 30 55.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.oradeashoppingcity.ro sau pe facebook.com/OradeaShoppingCity.

Fii prietenul cercetășiei!

Prietenii Cercetasiei

‘După ce depui promisiunea de cercetaș, vezi cum pic cu pic viața din jurul tău devine mai bună, cauți motive să înțelegi de ce și apoi realizezi că tu ești motivul. Așa funcționează cercetășia!

Am învățat că pot face bine oriunde merg și în orice mă implic, indiferent de obstacole, timp, acțiuni sau resurse. Cred în forța schimbării adusă de către cercetășie, cred că putem lăsa lumea mai bună decât am găsit-o, cred că România și Europa au nevoie de cât mai mulți cercetași. Am ales implicarea în plan politic pentru că consider că România are nevoie de politicieni cu principii solide și valori pozitive. Iar în același timp, consider că așa pot face mișcarea cercetășească mai vizibilă și accesibilă cât mai multor copiii, cât mai multor tineri și cât mai multor familii.’

Asta scriam anul trecut, aici. Și chiar dacă acum nu reușesc să mă implic atât de mult pe cât aș vrea, am să fiu și am să rămân întotdeauna un prieten al cercetășiei. Atât la nivel local cât și național.

Dar am o rugăminte către tine. Da, tu, cel care citești acum. Fii și tu un prieten al cercetășiei!

Prietenii Cercetăşiei vor susţine misiunea educativă a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” prin contribuţie voluntară: financiară, materială, consultanţă, networking.

Cu 10 lei poţi susţine costul lunar al programului educativ oferit unui copil, reprezentând materialele necesare pentru activităţi, logistica echipelor de programe, a voluntarilor, remunerația executivilor profesioniști. Cu 50 lei poţi susţine 5 copii lunar, iar cu 100 lei poţi susţine 10 copii lunar.

Implicându-te printr-o donație lunară, educația cercetășească va ajunge la mult mai mulți copii și tineri. Intră aici pentru a sprijini direct educaţia pentru viaţă!

Alături de prieteni, creşterea este mai frumoasă, mai armonioasă și mai sigură. Mulțumesc anticipat!

Ordinul Cadoului Fermecat 2015

Cavalerii Ordinului își vor începe activitatea din data de 17 decembrie, la Crisul Shopping Center și Auchan Oradea.

Ca și în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, cercetașii orădeni îi ajută pe spiridușii moșului și derulează proiectul “Ordinul Cadoului Fermecat”.

Proiectul constă în împachetarea de cadouri și se adresează atât clienților magazinelor cât și celor care doar vor să beneficieze de serviciile oferite. Acțiunea se desfășoară pe bază de donație, fiecare persoană care apelează la cavalerii Ordinului plătind în funcție de cât de mulțumit este de serviciul prestart de aceștia. Prin acest program, Centrul Local Oradea reușește să susțină activitățile educaționale și să achiziționeze materialele necesare activităților săptămânale cu cei peste 100 de copii și tineri orădeni, membri ai organizației.

Așadar vă așteptăm la etajul 1 în Crisul Shopping Center lângă scările rulante, sau în hipermarket Auchan, să vă împachetați cadourile pentru cei dragi și să susțineți educația pentru viață!

Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la oradea@scout.ro sau pe Facebook.

OCF2015

20 de ani de educație pentru viață
Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea a împlinit, pe data de 9 August 2015, 20 de ani de existență. Acești ani de cercetășie înseamnă provocare continuă, educație pentru viață, multă, multă tradiție, înseamnă copii ai primelor generații de cercetași care sunt acum la rândul lor cercetași și înseamnă o mare familie întinsă pe multe generații care contribuie la o lume mai bună.