2012 November

Comitetul Național pentru Siguranță Rutieră

2.012 de persoane au murit și aproape 8.730 au fost rănite în accidentele rutiere din 2011. Dintre cei răniți, 1.869 au fost pietoni indisciplinați, 1.733 au fost victime ale vitezei iar 843 de oameni au fost răniți din neacordare de prioritate.

Weekend-ul trecut am dat o fugă până la Mureș pentru un stagiu de formare organizat de cercetașii din localitate pentru noii adulți intrați în organizație. Cu ocazia asta am făcut un experiment: la dus am mers pe bucata de autostradă Cluj-Turda și la întors am evitat autostrada și am venit pe drumul normal. Și sincer, mă mir că am avut așa puține accidente rutiere în 2011. Drumurile din România – în afară de cele câteva foarte circulate – sunt dezastru: nu au marcaje aproape deloc, nu au lumini în sate și sunt pline de oameni camuflați pe margine. Prin oameni camuflați mă refer la săteni care abia se țin pe picioare îmbrăcați în cele mai negre haine pe care le au în dulap – parcă abia așteaptă să îi lovească vreo mașină. Pe bucata Reghin-Apahida-Cluj am avut o medie de vreo 60-70 km/h. Comparat cu bucata Cluj-Oradea unde am avut o medie de 100 km/h.

Pe drum chiar mă gândeam că ar fi nevoie de o campanie, fie lansată de Comitetul Național pentru Siguranță Rutieră, fie de poliție sau un ONG, care să explice în principal sătenilor că nu e ok să mergi camuflat pe marginea unui drum pe care merg mașini cu 80-100 km/h. Nu trebuie să fie ceva pompos. Doar simplu și viral. În genul bocitoarelor din cluburi. La fel de mult mi-a plăcut campania asta pentru prevenirea accidentelor legate de trenuri:

Banca Mondială estimează costurile accidentelor rutiere din țările în curs de dezvoltare la 100 miliarde de dolari pe an. Deci siguranța rutieră este un aspect de interes pentru toți cetătenii. Ca să mai păstrăm câțiva din banii ăștia ar trebui să fim mai proactivi în prevenirea accidentelor, să ne asigurăm de 3 ori atât ca pietoni cât și ca șoferi, dar și să știm interveni în caz de accident. Pentru partea a 2-a recomand cursul de Basic Life Support organizat de Crucea Roșie.

Ce alte măsuri credeți că se mai pot lua?

Comitetul Național pentru Siguranță Rutieră este o inițiativă Michelin, susținută de www.promoanvelope.ro și BlogalInitiative.

La TagPrice e Black Friday în fiecare zi

Când mă gândesc la Black Friday mă gândesc la mulți oameni la coadă, înghesuială, nervi, oboseală și o grămadă de timp pierdut. Poimâine toate magazinele vor fi luate cu asalt. Oare de ce nu se gândește cineva la un sistem în care să poți beneficia de reducerile astea pe tot parcursul anului? Să fie în fiecare săptămână un alt produs la reducere. Și să îl putem comanda de pe net. Vă puteți imagina un Black Friday permanent?

Ei bine, cineva s-a gândit la asta! Cineva ne va scăpa de orele de stat la coadă, de turele date între magazine să căutăm prețul cel mai mic și ne va da înapoi nervii pierduți. Este vorba de TagPrice, primul club de cumpărături deschis în Timișoara, dar care face și livrări în toată țara.

TagPrice este un nou concept în shopping-ul de tip online din România. Un concept al cumpărăturilor inteligente, în care protagonistul ești tu. TagPrice este locul în care tu te simți cel mai bine, un shopping club exclusivist, unde cele mai bune oferte ajung întotdeauna la tine.

Practic, TagPrice constă în discounturi de până la 30% la produse tehnologice atent selecționate, în funcție de trenduri. Fiecare produs are, între 2 și 4 săptămâni, un preț special. După această perioadă nu va mai putea fi achiziționat dar va fi înlocuit de un alt produs. În rest, e simplu: vezi produsul, te îndrăgostești de el și îl iei acasă.

www.tagprice.ro. Spor la cumpărături!

сколько стоит поисковое продвижениеинжектор для point blank 2014взломать пользователя в одноклассникахгде взять денег в долг безработномуskykings online casinoчерный пиар в интернететайланд отдых цены в маесафари в африке цена туракредитная карта от альфа банка мои правилав танзании в августеденьги в долг срочно в липецкепродвижение сайта питеротдых в болгарии тез тур ценысковорода керамическое покрытиестоимость загранпаспорт нового образцасоздание бренда в интернетедеревянный дом выставкакак лечить простатита в домашних условияхлоготип стиль разработкаcar covers canada vancouverсимиланские острова отелиbullethdнакидка Volvo

Surprize cu baschet

S?pt?mâna trecut? CSM Oradea s-a instalat la conducerea ligii na?ionale de baschet, prescription fiind singura forma?ie cu 7 victorii din campionat. Cum între meciurile oficiale, cel de la Timi?oara cu Timba ?i cel de la Oradea cu Giurgiu erau 10 zile, juc?torii au primit o surpriz? – un amical cu Factum Sport Debrecen.

Meciul se va juca mâine, miercuri, 21 noiembrie de la ora 17:30 la Arena Antonio Alexe. ?i se anun?? ca o surpriz? mai bun? pentru fani decât pentru juc?tori. Intrarea va fi liber? iar forma?ia din Debrecen are un bilan? general de 0-7 ?i se situeaz? pe locul al 11-lea, ultimul în Ungaria. Sper?m deci s? vedem spectacol. ?i s? vedem în ac?iune ?i juc?torii care nu au evoluat foarte mult în meciurile oficiale.

?i tot ca o surpriz?, pentru fanii baschetului, avem un concurs pe csm-oradea.ro: r?spunde?i corect la întrebare ?i pute?i câ?tiga un tricou semnat de to?i juc?torii din lotul echipei. Concursul îl g?si?i aici. Baft?!

Urm?torul meci oficial, cel cu CSS Giurgiu va avea loc luni, 26 noiembrie. ?i acest meci se anun?? unul accesibil pentru CSM, cei din Giurgiu pierzând în ultima etap? cu 50-76 meciul disputat acas? în compania echipei U Mobitelco Cluj.

Ne vedem la sal?, da? Hai CSM!

????????? ??????????? ??????????? ??? ?????? ?????????? ???????? ????? ??????? ????? ??????? ???? ????? ????????casino oyunlar? oynaAmsterdam escorts??? ?????? ? ???? ???????????? ? ???? ???? ??????????????? ???? ? ????????? ????? ????????????????????? ?????? ?? ????????? ?????????? ??????? ??????????????????? ?????? ????? ????????????? ?????? ??????? ???? ?? ?????????? 191??????????? ??????? ??????????? ? ??????????? ?????????? ?? ?????????????????? ??????????? ????????? ??????duplicate content checker tool free???? ??????? ??? ????????????????????????? ? ?????????

7 lecții din poker

Pokerul este un joc de c?r?i. Mai nou, viagra e calificat drept sport ?i exist? chiar ?i o federa?ie interna?ional? de poker. Dar oare de ce este acest joc de c?r?i a?a de popular? Eu am g?sit 7 motive pân? acum:

1. Înve?i s? cite?ti oamenii
Probabil cel mai important lucru pe care îl po?i înv??a din poker e s? cite?ti oamenii. O mi?care de deget, ochii m?ri?i sau muta?i într-o parte pot spune mai multe decât o gr?mad? de cuvinte. Foarte pu?ini oameni reu?esc s? se controleze a?a de bine încât s? nu îi dea limbajul corpului de gol. Iar odat? ce recuno?ti mincino?ii la masa de poker, îi vei recunoa?te ?i în alte circumstan?e.

2. Înve?i s? pierzi
Dac? nu ai pierdut la poker înseamn? c? nu ai jucat. S? pierzi o mân? nu înseamn? c? ai pierdut jocul. Prin poker înve?i s? î?i controlezi emo?iile, s? accep?i pierderea ?i s? planifici revenirea. A e?ua ?i a continua e cea mai bun? metod? de a câ?tiga.

3. Înve?i s? planifici
Un juc?tor bun de poker ?tie s? nu stea la mas? f?r? un plan. Altfel se îndreapt? clar spre e?ec. S? planifici fiecare pas ?i s? î?i la?i tot timpul loc de retragere este o strategie foarte bun? atât în via?? cât ?i în afaceri.

4. Înve?i s? gestionezi banii
Oamenii care î?i sparg to?i banii în câteva mâini de poker nu sunt oameni care se descurc? prea bine cu partea financiar? a vie?ii. Trebuie s? ?tii câ?i bani ai ?i câ?i vrei s? cheltui. Iar odat? ce ?i-ai atins limita, trebuie s? ?tii cum s? te ridici de la mas?. Cu cât investe?ti mai mult, cu atât câ?tigi mai mult, dar s? nu sari niciodat? peste limit?.

5. Înve?i s? iei decizii strategice
Majoritatea înfrângerilor din poker se întâmpl? pentru c? un juc?tor a f?cut un pariu mare la începutul mâinilor. Dup? câteva jocuri, vei înv??a s? a?tep?i. S? aduni cât mai multe informa?ii despre adversar. S-ar putea s? pierzi câteva mâini mici, dar vei vedea cum joac? adversarii. Egaleaz? câte pariuri mici e nevoie înainte s? cre?ti miza.

6. Înve?i unde s? te concentrezi
În orice joc se ivesc multe oportunit??i. Dar trebuie s? ?tii s? prive?ti imaginea de ansamblu. Un exemplu bun ar fi din ?ah: nu te gr?bi s? iei un pion dac? î?i vei pierde regina. S-ar putea s? fii nevoit s? renun?i la 2-3 oportunit??i mai mici pentru a câ?tiga potul cel mare.

7. Înve?i s? te bazezi pe instinct
Niciodat? s? nu î?i ignori instinctele. De cele mai multe ori î?i vor salva banii. Mai des decât trucurile ?i strategiile tale. Neprev?zutul se întâmpl? iar instinctul te poate salva.

Cam astea ar fi cele 7 lec?ii din poker. Spor la înv??at! 😛

????????? ???????? ???????pagehack ??????? ????????? ??????????????? ?????? ????????? ?????????????????? ????? 18 ??? ??? ???????merit park hotel & casino / girne?????? ????? ????????? ?????? ? ???? ??? ???????? ??????????? ? ???? ? ?????? ?????????? ?? ???? ? ???altezza ???????¤?????????? ??????????Cote dAzur escorts??????? ???? ? ??????????????? ???? ? ??????celebrations gifts????????????????? ????????????? ??? ????????????????? ??????? ???????????? ?????? ? ??????online advertisementcar seat cover types india??????? ????? 046-1????? ??????? ?????

Sportul fără spectatori e degeaba

Evident nu din punctul de vedere al sportivului care odată intrat în meci nu prea mai vede/aude altceva decât antrenorul și colegii. Poate nici din punctul de vedere al spectatorului care toată viața a stat în tribună alături de ceilalți 2-3 suporteri. Pentru că nu cunoaște alternativa. Dar după ce vezi un meci cu sala plină, dar chiar plină – cu oameni care stau pe scări și în picioare, ți se pare că tot ce a fost până atunci a fost degeaba.

Cam așa a fost atmosfera din Arena Antonio Alexe la meciul dintre CSM Oradea și Gaz Metan Mediaș:


La fiecare atac al gazdelor vibra toată sala. Cu fiecare ‘CSM!‘ parcă jucătorii orădeni erau mai înalți, mai rapizi, mai exacți. A fost incredibil. Nu am văzut atâta lume în arena Antonio Alexe niciodata.

Cu așa public la fiecare partidă sunt sigur că CSM Oradea va reuși să se mențină pe primele locuri în campionat. Și cine știe, poate va prinde și un loc de cupe europene. Doar Gaz Metan este în cupe și a reușit să și câștige primele două meciuri. Dar despre asta și alte știri din baschet, puteți citi pe csm-oradea.ro.

CSM! CSM! CSM!

добавить сайт в поисковик гуглодноклассники okneoскачать бесплатно без регистрацииwihack mobile скачать бесплатно на андроидмикрозаймы онлайн срочно онлайнkumarhane oyunlar? oynaраскрутка в соцсетях украинаанкета заявление на получение кредита образецтанзани¤ парк нгоронгороденьги в долг без справок о доходахмачамекредит для открытия малого бизнеса альфа банкинтернет для продвижения бренд и трендсковородки екатиринбургподделка печатей программаоптимизация сайта yandexреклама межкомнатных дверейдом в кемеровоистория болезни желчнокаменная болезньiphone 4 leather skinяндекс покупка ссылокcommander kit sexy en ligne a bon prixтехнология создания брендатребуется продвижение сайта